24.06.2018

Prajitura Valurile Dunarii

Prajitura Valurile Dunarii este un desert delicios care se poate prepara tot timpul anului. Se poate face cu visine/cirese din compot, din congelator sau chiar cu visine din visinata. Recomand cu drag reteta!❤

Daca probati reteta mea de Prajitura Valurile Dunarii  sau orice alta reteta de pe blog, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-au placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite, omul cat traieste invata😊.Daca va plac retetele mele ma puteti urmari pe paginile de FacebookFacebook.😉.

    
    Ingrediente 
    Blat:
  • 5 oua 
  • 200 g unt(80-82%grasime) 
  • 200 g zahar pudra(8 linguri)  
  • 250 g faina(10 linguri ) 
  • 50 g cacao(2 linguri)
  • 2 linguri lapte 
  • 1 lingurita esenta de vanilie 
  • 1 lingurita coaja de lamaie(optional) 
  • 1 lingurita praf de copt 
  • un varf cutit de sare 
  • 400 g visine proaspete, congelate sau din compot 
    Crema:
  • 500 ml lapte 
  • 3 galbenusuri 
  • 100 g zahar(4 linguri cu varf) 
  • 150 g unt(80-82%grasime) 
  • 60 g faina(2 linguri si jumatate) 
  • 1 lingurita extract/esenta de vanilie 
    Glazura:
  • 200 g ciocolata(50%cacao) 
  • 50 g unt( 80-82%grasime) 
  • 50 ml lapte 


Mod de preparare
In orice varianta am folosi visinile le scoatem samburii si le lasam la scurs. Mai intai le punem intr-o strecuratoare, apoi le transferam pe prosoape de hartie ca sa absoarba tot lichidul.
Blat:
Mixam untul moale pana devine ca o spuma, apoi adaugam sarea si zaharul in 3-4 reprize mixand bine de fiecare data. Punem pe rand cate un ou si mixam bine dupa fiecare. Adaugam vanilia si coaja de lamaie. Cu mixerul la viteza mica incorporam treptat si faina.
Turnam 2/3 din compozitie intr-o tava (24x24 cm, merge si putin mai mare)si nivelam. In restul compozitiei adaugam cacao si cele doua linguri de lapte. Omogenizam cu o spatula. Turnam compozitia de cacao peste compozitia alba din tava si o nivelam si pe aceasta. Asezam deasupra visinile si dam tava la cuptorul preincalzit(foc mediu 170-180°C) pentru aproximativ 35-40 de minute sau pana blatul trece testul scobitorii:  dupa primele 30-35 de minute infigem o scobitoare in mijlocul blatului si daca iese curata, fara aluat prins de ea inseamna ca este coapt. Daca pe scobitoare raman urme de aluat mai lasam blatul in cuptor si dupa cca 5 minute repetam testul.
Cand  este gata, il scoatem din tava cu hartie cu tot si il lasam sa se raceasca.
Crema:
Intr-o craticioara punem galbenusurile impreuna cu zaharul si le amestecam cu telul in forma de para. Adaugam faina treptat, apoi turnam laptele in fir subtire amestecand energic cu telul. Fierbem crema pe foc foarte mic sau pe baie de aburi amestecand continuu ca sa nu se lipeasca de fundul sau peretii cratitei. Cand se ingroasa (dupa aproximativ 5-7 minute), dam vasul deoparte, acoperim suprafata cremei cu folie alimentara si lasam sa se raceasca.
*
Mixam untul spuma si-l adaugam treptat in crema racita. La sfarsit punem vanilia.
Glazura:
Taiem ciocolata si untul in cubulete si le punem intr-o craticioara. Adaugam si laptele, apoi le fierbem pe baie de aburi pana se topesc.
Asamblare:
Punem blatul cu hartie cu tot in tava in care l-am copt. Deasupra blatului intindem uniform crema racita. Peste crema turnam glazura usor calduta si nivelam rapid cu lama unui cutit. Dam prajitura la frigider pana se intareste putin glazura, apoi cu o furculita trasam valuri. Dupa cel putin 2 ore de stat la rece scoatem prajitura din tava. Indepartam marginile prajiturii, apoi o taiem in forma de dreptunghiuri cu un cutit pe care il trecem de fiecare data prin apa fiebinte si il stegem. Este un deliciu!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie.
Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). In felul acesta imi rasplatiti munca 😊. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!
Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook , unde postez si alte retete delicioase. Ma puteti urmari si pe Instagram sau pe Pinterest.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.


















Ieri am repetat-o :) 

3 comentarii: