19.04.2018

Ciorba de vacuta

Ciorba de vacuta este buna in orice sezon. Am ales sa fac una cu legume multe si a iesit o bunatate. Este o ciorba usoara si sanatoasa.

Daca probati reteta mea de Ciorba de vacuta, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-a placut. Toate sfaturile/sugestiile primite de la voi sunt binevenite💚.


    Ingrediente:
  • 1 kg rasol de vacuta(am avut 2 bucati)
  • o ceapa
  • 2 morcovi
  • 2 cartofi
  • un ardei capia
  • o radacina pastarnac
  • o radacina patrunjel
  • o telina mica
  • o mana de fasole verde (am folosit congelata)
  • 2- 3 linguri cu rosii cubulete 
  • 2 linguri ulei
  • sare
  • 1 litru de bors sau dupa gust
  • cateva fire de leustean



Mod de preparare:
Spalam bucatile/bucata de carne si le/o punem la fiert intr-o oala cu apa rece(cam 4 litri) si un praf de sare. Fiebem la foc mic avand grija sa indepartam spuma care se formeaza. In functie de tipul de carne(vitel/vita) timpul de fierbere poate varia. La mine a fost gata in aproximativ 2 ore. Daca apa scade prea mult mai completam cu alta fierbinte.
Cand este aproape fiarta carnea ne ocupam de legume. Le curatam, spalam si le tocam in cubulete. Morcovul il calim putin in doua linguri de ulei.
Scoatem carnea fiarta din oala si strecuram zeama. Punem oala cu zeama din nou pe foc si adaugam pastarnacul, telina, patrunjelul, ceapa si morcovul calit. Cand acestea incep sa se inmoaie punem si cartofii, fasolea verde si ardeiul. Lasam sa fiarba pana legumele se patrund, apoi adaugam carnea pe care o vom toca cubulete medii. Punem si rosiile. Potrivim gustul de sare si dupa aproximativ 10 minute de fierbere turnam borsul pe care il dam inainte in 2-3 clocote. Dupa alte 2-3 minute oprim focul de sub oala si presaram leusteanul tocat. Servim ciorba cu ardei iute si paine proaspata. Bunatate!
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii plus alte doua retete pentru inspiratie.
Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!
Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook cu retete delicioase, ca sa aveti de unde va inspira.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.
Aici gasiti mai multe retete cu SUPE/CIORBE.









10 comentarii:

  1. Multumesc frumos pentru retetele dumneavoastra delicioase!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag! Iti multumesc si eu pentru vizita si comentariu, o zi frumoasa!

      Ștergere
  2. Super buna, mulțumesc pentru rețete îmi Sint de mare ajutor mai ales cînd rămîne în pană de idei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mult drag! Ma bucur sa te pot ajuta...o seara minunata!

      Ștergere
  3. Anonim31/10/21

    Ador aceasta reteta!❤

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim19/8/22

    Foarte gustoasa

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim19/8/22

    Foarte gustoasa

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim21/12/23

    Ador aceasta rețetă am sa o prepar ptr Crăciun ! Va mulțumim ♥️♥️

    RăspundețiȘtergere

Despre mine

Fotografia mea
Buna ziua si bine ati venit in mica mea bucatarie virtuala. Sunt o persoana simpla, care a crescut la tara, iar pentru mine bucataria este una dintre pasiunile mele. Imi place sa gatesc retete simple si gustoase care contin ingrediente la indemana oricui si incerc sa le detaliez pe intelesul tuturor. Iubesc florile, natura si oamenii. Nu am cursuri de bucatar, patiser sau cofetar, iar ceea ce gatesc sunt mancaruri/retete pe care le prepar pentru familia mea si pentru cei dragi. Va pup si va multumesc pentru vizita!