06.12.2018

Pilaf cu pulpite de pui

O reteta simpla si delicioasa care se prepara rapid. Se poate face si fara carnita si in aceste fel vom obtine un preparat de post sau o garnitura perfecta. Recomand cu drag si aceasta reteta! 😍



Daca probati reteta mea de Pilaf cu pulpite de pui, va astept cu drag sa reveniti si sa imi spuneti cat de mult v-a placut.


      
    Ingrediente:
  • o cana cu orez (cana cu capacitatea de 250 ml)
  • 5 pulpe inferioare de pui sau orice carnita de pui(cca 800 g)
  • o ceapa mai mare
  • un morcov
  • 1 ardei gras (am folosit congelat)
  • 3-4 linguri ulei
  • sare
  • piper
  • cateva fire de patrunjel



Mod de preparare:
Parlim pulpele de pui, le spalam, le tamponam cu prosoape de hartie, apoi presaram putina sare peste ele.
Incingem uleiul intr-o cratita si punem carnita de pui. O prajim putin intorcand-o pe toate partile.
Intre timp curatam si spalam legumele. Ceapa o tocam marunt, iar morcovul il dam pe razatoarea cu orificii mici. Daca folositi ardei proaspat il tocati cubulete.
Cand sunt gata, scoatem pulpele pe o farfurie si in acelasi ulei punem ceapa. O lasam cat sa se inmoaie, apoi punem morcovul si ardeiul. Le calim impreuna 2-3 minute, dupa care adaugam orezul spalat si scurs(se poate folosi si nespalat, nu-i nicio problema ;)). Calim in continuare inca 2-3 minute la foc potrivit pana orezul devine sticlos. In acest timp amestecam constant in cratita. Punem din nou pulpele de pui in cratita si turnam 3 cani si jumatate cu apa calda (aceeasi cana cu care am masurat orezul). Amestecam putin si lasam sa fiarba. Cand incepe sa fiarba reducem focul la mic, condimentam cu sare si piper, apoi acoperim cratita partial cu capac. In 15-20 de minute orezul ar trebui sa absoarba tot lichidul si sa fie patruns, de asemenea si carnita. Daca orezul nu este fiert, mai puteti adauga 1/2 cana cu apa. In timp ce fierbe mai amestecam de 2-3 ori usor in pilaf, il gustam si daca este nevoie mai adaugam sare sau piper. Presaram deasupra patrunjel si acoperim in totalitate cratita cu capac. In 10 minute putem servi deliciosul pilaf cu pulpite de pui. Nu uitati de muraturi sau o salata acrisoara ;)
Mai jos am atasat cateva fotografii din timpul prepararii, plus alte doua retete pentru inspiratie.
Daca va place reteta, va rog sa-mi lasati un comentariu(rubrica de comentarii este mai jos). In felul acesta imi rasplatiti munca 😘. Puteti sa distribuiti pe facebook sau in alte retele de socializare. Va pup si va mai astept in bucataria mea!
Sa va fie de folos!
Nu uitati, in fiecare zi va astept pe pagina mea de facebook cu retete delicioase, ca sa aveti de unde va inspira.
Daca doriti, va puteti inscrie in grupul "Bunatati din bucatariile noastre" sa gatim si sa ne sfatuim impreuna.







2 comentarii: